Dr. Ζαρογουλίδης Παύλος
© Dr. Zarogoulidis Paulos, Copyright 2013. All rights reserved

EB.US. ROM

Sistemul endobronhial cu ultrasunete (EBUS) reprezintă cea mai recentă tehnologie utilizată pentru efectuarea biopsiei ganglionilor limfatici din mediastin. Limfadenopatia mediastinală este o situație care necesită o investigare. Aceasta se poate datora unei infecții sau a unei afecțiuni benigne cum ar fi sarcoidoza, sau a unei afecțiuni maligne cum ar fi limfomul sau cancerul pulmonar. De asemenea, poate fi cauzată de o metastază ce provine de la alte organe, cum ar fi aparatul gastrointestinal, sân, vezica urinară, dar și de la alte organe. După obținerea materialului din ganglionul limfatic sau a ganglionilor limfatici, imunohistochimia dar și alte metode de laborator, vor da răspunsul final. Până în prezent, metoda principală pentru obținerea materialului bioptic al ganglionilor limfatici consta în efectuarea intervenției chirurgicale mediastinoscopice. De asemenea, sistemul endobronhial cu ultrasunete (EBUS) este utilizat și pentru stabilirea stadiilor ale cancerului pulmonar fără celule mici (NSCLC) pentru pacienții care, probabil pot fi supuși la intervenții chirurgicale  terapeutice și, completează examinarea de scanare PET-CT sau, în multe cazuri, o poate înlocui. Astăzi, obținerea materialului bioptic din ganglionii limfatici mediastinali este efectuată într-o jumătate de oră, pacientul putând să se întoarcă acasă. Această procedură se face cu pacientul fiind în stare de sedare, atât pentru siguranța acestuia, cât și pentru o tolerare mai bună a examinării. Diagnosticul afecțiunii maligne în mediastin, poate fi realizată prin diferite metode. Cu cât de importantă este alegerea metodei corecte, cu atât de importantă este și prelucrarea materialului bioptic. Nu este de ajuns existența unei cantități suficiente de material bioptic pentru realizarea corespunzătoare a examinării de laborator a materialului respectiv. În ziua de azi, examinarea moleculară a materialului bioptic, este necesară în multe afecțiuni neoplasme pentru a se analiza ce fel de tratament va fi aplicat. Alte tehnici de diagnosticare ale afecțiunilor maligne toracice sunt bronhoscopia și toracoscopia. Toracoscopia este utilizată în principal, atunci când există efuziune pleurală. De multe ori, după diagnosticarea prin toracoscopie, este efectuată și procedură medicală numită pleurodesis pentru a nu se crea din nou o efuziune pleurală malignă. Atunci când în urma bronhoscopiei nu rezultă o diagnosticare pentru materialul bioptic din torace, se impune ca medicul curant să îndrume pacientul către o altă metodă de diagnosticare. Când bronhoscopia nu ne dă o diagnosticare pentru materialul bioptic din torace, atunci îndrumăm pacienții să efectueze o analiză cu ajutorul procedurii endobronhiale cu ultrasunete (EBUS) sau biopsie sub îndrumarea TC. De asemenea, bronhoscopia nu arată niciun indiciu al biopsiei  atunci când este vorba de adenopatie paratraheală sau, dacă dauna se află lângă vasele sanguine mari, cum ar fi arterele pulmonare, atunci, este indicată numai procedura endobronhială cu ultrasunete (EBUS). În orice caz, numai medicul specialist pneumolog poate decide care este tehnica corectă și ca atare, va informa pacientul. Cu stimă, Pavlos Zarogoulidis Medic Specialist Chirurg Pneumolog Specializări în Anglia și Germania Telefon: 0030 6977 271974 Spitalul ”Agios Loukas”, Panorama, Salonic, Grecia E-mail: pzarog@hotmail.com
Imaginea 1. Punctele colorate ilustrează ganglionii limfatici din care putem obține material bioptic pentru diagnosticare şi stabilire a stadiilor cancerului pulmonar.
Imaginea 2. Din partea stângă de sus spre partea dreaptă: 1) Ganglion limfatic care a devenit masă compactă și se află în apropierea ramurii arterei pulmonare (TC torace) 2) Imagine din interiorul arborelui bronhic la punctul unde, în baza tomografiei computerizate, se presupune că există adenopatia; imaginea este observată cu ajutorul camerei sistemului ultrasonic endobronhial (cu toate că leziunea se află în spatele peretelui bronhic și se observă în imaginea următoare) 3) Imaginea leziunii existente în tomografie este observată în procedura endobronhială cu ultrasunete (EBUS) – sunt observate și vasele sanguine ce sunt colorate cu albastru și roșu, și astfel, operatorul poate obține materialul bioptic în siguranță. 4) Ecografia endobronhială, ne dă simultan două imagini de la două mașini, una fiind optică (stânga) iar alta fiind ultrasonică (dreapta) 5) Adenopatia paratraheală este una dintre principalele indicații pentru sistemul endobronhial cu ultrasunete.

Dr.Ζαρογουλίδης Παύλος

© Dr. Zarogoulidis Paulos, Copyright 2013. All rights reserved